Sa fiu sincera cred ca este a treia oara cand incep acest post. Nu ma pot decide daca sa iti mai dedic inca unul sau sa trec la altceva. Daca stau bine si ma gandesc acest post nu e despre tine. Nu in totalitate.
Este despre ceea ce avem sau mai bine zis nu avem desi avem ceva. Intelegi?
Nici eu nu inteleg. Toti apropiatii care stiu situatia imi spun ca tu sigur ai ceva si probabil astepti sa vezi daca si eu am ceva ca acel ceva al tau sa iasa la suprafata si sa facem intr-un final un ceva care sa fie al nostru, sa fie impartit la doi, sa nu fie un simplu ceva sa fie ceva-ul nostru pe care sa continuam sa il impartim seara tarziu in masina in timp ce tigarile se termina si muzica se aude pe fundal. Ceva-ul ala care sa te faca sa te gandesti la mine chiar daca tu nu esti tipul care sa se streseze prea mult iar mie nu imi place sa fiu prea mult ignorata.
Sa fiu sincera nu vreau sa ma indragostesc de tine dar de cateva zile stau si ma intreb ce faci atunci cand nu vorbim. Se pare ca acel ceva incepe sa creasca, sa dospeasca iar mie nu mi-a placut niciodata sa fac paine..
Nu imi este frica doar ca nu stiu cat de potrivit esti pentru mine. Nu stiu daca ceva-urile noastre o sa se placa si o sa formeze un ceva comun.
Ideea e ca imi place ce avem si sunt prinsa intre faptul ca nu vreau sa te pierd ca prieten, amic sau ce mama naibii suntem si faptul ca as vrea sa incerc dar nu sunt sigura.
Mintea mea este data peste cap de toate sentimentele…nesentimentele care plutesc in aer si care se intensifica atunci cand ne vedem. As face ce imi spune inima dar vai, nu ma incumet sa o deranjez. E in vacanta de ceva vreme si stiu ca nu ii place sa fie deranjata. Nu ii place sa fie deranjata de mintea mea nehotarata caci pun pariu ca daca o alta inima ar cauta-o imediat i-ar raspunde.
Si-atunci te rog, spunei inimii tale sa o caute pe a mea si daca ii va raspunde fii sigur ca ceva-urile noastre se vor transforma intr-un ceva al nostru.